Deoarece mainile sunt una dintre cel mai des folosite parti din corp, acestea sunt deseori expuse unor factori care le afecteaza aspectul si le pot face sa arate mai putin tinere decat sunt in realitate. Iti explicam in acest articol cum sa iti protejezi mainile, dar si cum le poti hidrata astfel incat sa aiba mereu un aspect frumos si sanatos.

Tratamentul cu parafina ajuta la hidratarea pielii chiar si in cele mai profunde tesuturi, imbunatateste fluxul sanguin, iar stratul de parafina care actioneaza in profunziume previne imbatranirea. Tratamentul este recomandat pentru orice tip de piele si este contraindicat persoanelor care au rani pe piele.

Materialele necesare pentru tratamentul cu parafina sunt:

  • incalzitor de parafina
  • parafina
  • pensula
  • solutie dezinfectanta
  • ulei esential sau crema speciala
  • manusi de plastic
  • manusi din material textil

Instructiuni pentru tratament:

  • Se pulverizeaza o solutie dezinfectanta pe maini si apoi se sterge
  • Se aplica o lotiune pentru maini si se maseaza pana patrunde in piele
  • Se pune cu o pensula parafina incalzita pana la incheietura
  • Se acopera mana cu o manusa de plastic si apoi o manusa din material textil
  • Dupa 15 minute se scot manusile si se inlatura stratul de parafina depus
  • Se inlatura cu o lotiune tonifianta eventualele resturi de parafina ramase

Primul pas pentru ingrijirea mainilor este protejarea lor de soare, vant, frig si produse chimice. In special iarna, cand afara este vant puternic si temperaturile scad sub zero grade, poarta manusi care sa iti protejeze pielea de frig. Nu uita sa porti manusi de cauciuc atunci cand speli vase sau diferite obiecte din casa, dar si cand interactionezi cu orice fel de produs chimic, precum vopsea sau benzina.

Nu e niciodata prea tarziu sa incepi sa ai grija de mainile tale!